Get your own Slide Show!



Eminescu, eternul Eminescu
Eminescul nostru cel de toate zilele şi din toate locurile…Peste tot unde au trecut paşii Luceafărului, au lăsat urme din pulbere de stele. Nenuritorule,Eminescu,dă-mi această onoare să-ţi vorbesc câteva clipe. Iertate fie-mi modestele mele încercări…

Au trecut peste o sută şaisprezece ani de când Eminescu pare a nu scrie. Multe dintre manuscrisele sale încă n-au ajuns la tipar. O revelaţie e Eminescu în continuă desfăşurare. Atât din adâncul de frumuseţi incontestabile ale textelor,cât şi din comoara ce încă mai stă ascunsă în caietele sale-vreo 9000 de pagini-donate de Titu Maiorescu Academiei Române în 1902.De la Eminescu orice rând,orice gând poate ascunde o scânteie de cer!“Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar…”Oare care alte cuvinte reflectă mai bine întreaga existenţă a geniului neînţeles,a marelui nostru poet naţional?

Au trecut peste o sută şaisprezece ani de când Eminescu nu mai trece „pe lângă plopii fără soţ”.Atunci când trecea,cine nu îl cunoştea,draga lui iubită,azi,dacă ar trece,n-ar mai fi om din neamul lui să nu îl cunoască…De ce?Pentru că Mihai Eminescu este numitorul comun al sufletului poetic al neamului românesc.Eminescu e născătorul nostru de gânduri care ne-a învăţat un grai al minunii:”limba Eminescu”,fără de care multe ar fi rămas şi ar rămâne neînţelese şi bucuria adâncurilor din om n-ar fi ajuns niciodată să iasă la lumina pământului.

Au trecut peste o sută şaisprezece ani de când,după ce şi-a revărsat toată comoara de scântei ale minţii lui nepereche,peste lume,lui Eminescu i s-a îndeplinit dorul de a trece dincolo„în liniştea serii”.Dar de atunci,în loc să se odihnească undeva,”la marginea mării”în tihnă răsare noapte de noapte pe bolta culturii române,întocând în strălucire toate stelele.Nu are parte de repaus şi e bine.E soarta nemuritorilor.

Au trecut peste o sută şaisprezece ani de cănd respirăm Eminescu şi fruntea ne-a crescut ca a lui pe când îl citim,creştem cu Eminescu şi vom mai creşte mii de ani,dar nici unul dintre noi nu va ajunge la înălţimea lui,acolo sus,”a Luceafărului”.El va rămâne în veci .Unicul.”Luceafărul”.Eminescu e darul Providenţei făcut românilor. Pentru miile de uşi ale miilor de ani ce vor mai veni, românii au o cheie cu care vor „deschide” veacurile şi vor intra în ele cu fruntea sus,cu frunte de „luceafăr”. Avem în Eminescu paşaportul fără dată de expirare al românlor, spre viitor! Peste tot unde au trecut paşii Luceafărului, au lăsat urme din pulbere de stele.

Studiat chiar şi in literatura universală, elogiat de critici ca cel mai mare poet romantic al tuturor timpurilor, Eminescu nu va putea fi apreciat la adevărata sa valoare pe durata vieţii, iar de înţelegere nu va avea parte decât de la prea puţini dintre contemporanii săi.

Creaţia sa literară incomparabilă este cea care îi va conferi nemurirea, deşi destinul i-a negat posibilitatea de a avea privilegiul unei vieţii lungi. ”Ars longa, vita brevis” căci în cazul lui Eminescu dictonul lui Hipocrat se potriveşte perfect. Statutul pe care l-a dobândit în literatură se datorează talentului său deosebit, dar şi vastelor sale cunoştiinţe din multiple domenii.Pasionat de filosofie,îi va studia neobosit pe Shopenhauer si Kant la universitaţiile din Viena si Berlin,a căror operă o citeste pe nerăsuflate.Economia politică,ştiinţele ,artele şi istoria sunt doar o parte din domeniile aprofundate.

Dobândeşte
cunoştiinţe remarcabile din literaturile clasice, devenind specializat în operele marilor scriitori latini. Cel mai mult îl apeciază pe Horatiu, iar Ovidiu-marele poet latin exilat la Tomis-are o influenţă importantă asupra artei sale poetice.Eminescu citeşte întreaga operă ovidiană, descoperind valoarea inestimabila a ”Tristelor”şi “Ponticelor”,a elegiilor scrise de ”Poetul iubirii”pe parcursul exilului său pe tărâmurile Dobrogei de azi.

Alături de studiul aprofundat al literaturii latine,Eminescu cunoştea în cel mai mic amănunt şi operele marilor scriitori greci. Îl admira pe Homer, poetul orb care a cântat în versurile sale războiul troian şi ispraviile neînfricatului Ulise,lăsând posterităţii adevărate comori literare în epopeile sale “Iliada”şi”Odisea”,atât din punct de vedere literar,cât şi istoric.Aceste două opere reprezentative pentru cultura elină ne furnizează singurele informaţii despre intervalul cunoscut în istorie sub denumirea de “perioada anilor întunecaţi”despre care nu avem alte informaţii.

Operele marilor tragici greci şi a filosofilor elini sunt studiate de poet chiar in original,cunoscând limba greaca şi preferând să nu recurgă la traducere.”Oricare traducător este un trădător”,fiind una dintre devizele sale în aprofundarea literaturii.
Din literatura universală,pentru marele romantic,literatura germană rămâne o mare pasiune.Pe perioada studiilor făcute la Berlin Eminescu este de-a dreptul fascinat de Schiller şi Goethe.Le citeşte operele pe nerăsuflate,iar pretutindeni în creaţia sa se pot găsi conexiuni între literatuta germană şi operele eminesciene.Gemanofil încă din anii adolescenţei,poetul va aprecia cultura germană chiar din vremea petrecută la Ipoteşti şi Cernăuţi.

Trăind într-un mediu germanic,va învăţa cu uşurinţă limba a cărei muzicalitate îl atragea încă din anii copilăriei.Există dovezi clare,printre care şi scrisorile tatălui său,conform cărora în familie se folosea această limbă.Copil fiind,micuţul Mihai citea literatură fantastică şi sentimentală fără mare valuare artistică,dobîndind vaste cunoştiinţe de limba germană,ce îi vor fi de mare folos la Berlin,unde va fi mult mai apreciat datorită cunoaşterii limbii oficiale.Fiind familiarizat cu universul şi cultura germană,Eminescu va fi acceptat mult mai repede decât alţi studenţi străini şi se va acomoda mai uşor.

Studiul literaturii germane şi cunoaşterea culturii nemţeşti îi vor influenţa universul poetic,aşezându-i opera pe o treaptă superioară comparativ cu a altor poeţi,dar influenţa germanică nu a reuşit să îi schimbe structura poetică.,Eminescu va rămâne acelaşi romantic,etenul îndrăgostit de ideea de a fi îndrăgostit.Mereu predomină în opera sa peisaje nocturne,dominate de razele lunii nelipsite dintr-un cadru feeric.La Eminescu întotdeauna frumuseţea naturii se îmbină cu dragostea neîmplinită. Din literatura germană împrumută motivul florii albastre,simbolizând dorul nemărginit.Preia şi valorificarea folclorului,pentru care demonstrează o adevărată stimă.

Încă din vremea copilăriei,era fascinat de basmele auzite la bătrânii satului,poveşti cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene care I-au îndulcit cei mai frumoşi ani,când era vrăjit de farmecul basmelor şi jocurilor copilăriei.Aproape toate poeziile sale au motive şi influenţe populare,dovedindu-se şi un pasionat culegător de texte populare.Pasiunea pentru valuarea inestimabilă a folclorului îl va duce la conceperea unor opere de excepţie,precum”Călin-file din poveste”ce are la bază basmul popular “Călin Nebunul”cules de însuşi Eminescu.

Pe parcursul studiilor sale de la Viena şi Berlin şi nu numai,”luceafărul poeziei româneţi”îşi va descoperi o altă mare pasiune,alături de literatură:filosofia care reprezintă o influenţă atât asupra operei sale,atât asupra artei sale poetice,dar mai ales asupra stilului universitaţiile din Viena si Berlin,a căror operă o citeste pe nerăsuflate.Economia politică

universitaţiile din Viena si Berlin,a căror operă o citeste pe nerăsuflate.Economia politică
putea cuprinde totalitatea învăţăturii,totalitatea ştiinţei de pe pământ.Asemenea „Sărmanului Dionis”,care nu reprezintă altceva decât un alter ego al geniului ne
neînţeles,Eminescu suferă amar pentru că o viaţa omenească este mult prea scurtă pentru
a putea asimila întreaga înţelepciune a lumii,pentru a putea citi totalitatea cărţilor existente in bibliotecile lumii.Deşi studiază neobosit zi şi noapte,avevărata sa cultură se datorează lungilor lecturi....


Get Your Own Quiz!, More Quizzes